HUAWEI MATE 10 PRO – Impresii

Technology

Ok,ok, ok, știu că a fost lansat de ceva vreme și sunteți foarte curioși să aflați tot ce poate face Mate 10 Pro. Am revenit așadar cu review-ul complet, și câteva tips&tricks pentru utilizatorii de telefoane Huawei. Bine, acestea sunt pentru Mate 10 Pro însă multe dintre ele funcționează foarte bine și cu alte dispozitive de la ei.

Pe scurt, sunt impresionat. Un ecran excelent, performanțe fără emoții în nici o aplicație și o baterie mai mare decât aproape toți ceilalți competitori. Care apropo, se încarcă chiar și mai repede și mai rece. Undeva la 50% în 20 de minute nu e de glumit, cu condiția să folosești încărcătorul din pachet. Nu, nu are încărcare wireless.

Legat de performanță, la cei 6 GB RAM pe care îi are versiunea de 128 GB rulează foarte bine simultan în mod desktop cât și ca smartphone. Da, poate face lucruri similare cu Samsung Note 8 sau S8, cu acel DEX cu care îl conectezi la un monitor mare. Aici este însă mai simplu, ai nevoie doar de un cablu USB-C la HDMI și eventual o tastatură și un mouse pe Bluetooth. Și gata, îl poți folosi la fel ca pe un desktop.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

cuvinte cheie: , ,

Lasă un răspuns

Comment
Name*
Mail*
Website*